Filmele copilăriei

Cel mai tare mi-a placut Arabela (va mai aduceti aminte de pane Rumburaku'????)
Apoi au fost filmele lui Nicolaescu, cu Pistruiatul in prim plan.
Nea Marin care e desigur un film peren si genial de fain!!!!
Lumini si umbre, Harap Alb, Maria - Mirabela, Secretul Armei Secrete (imi aduc aminte ca am ras atat de tare ca era sa ma sufoc, cu lacrimi, cu sughituri, film vazut la "Favorit"), Hello Taxi (un film polonez cu ţâţe, eram tare incantat, l-am vazut de vre-o 10 ori, abia asteptam momentul violului cand ramanea "aia" in sanii goi...), Lantul Slabiciunilor (cu refrenul "icichitana, icichitana, danilupadanaaaaaaa, icichitanaaaaa", nu sunt sigur, dar parca asta era refrenul), Toate Panzele Sus (eram cu ochiu' la Izmail tot filmul).
Revolutia m-a prins la varsta de 14 ani, terminam a 8-a. Imediat dupa revolutie (daca este permisa continuarea pana pe la 18 ani, desi eu si acu' is un copil de numa numa...) imi aduc aminte cu placere de comediile marelui Dem Radulescu, mai ales de seria Caderea Constantinopolului (parca au fost 3 filme...), Miss Romania (cu ţâţele Ancai Turcasiu - me happy again), Liceenii... si cam atat, ca nu imi mai aduc aminte acusica...
A, si pe la 15 ani am vazut primul film porno la George, unde era zilnic bairam (bine ca nu citeste matusa-mea sau unchimiu, caci ei doar presupuneau ca se intampla ceva, nu au avut niciodata o "marturie" in acest sens...). Mamaaaaa, eram verde rosu la fata si dupa 1 minut si 14 secunde am iesit pe balcon, caci erau acolo baieti si fete... Si fete, if you know what i mean, iar eu eram tare timid. Tare! Cu acea ocazie am fumat si prima tigare. Kim portocaliu (ca mai era pe masa si verde, eu am ales portocaliu, habar nu am de ce, parea mai interesant pachetul in acea culoare). Bine, fumat e prea pretentios spus, mai mult pufait (obicei pe care l-ampastrat toata viata, eu mai mult am pufait tigarile mele, prietenii stiu, ONLY LUCKY STRIKE). Acum m-am lasat de fumat tigari. Va urez sa imi urmati exemplul.
Cam asa cu copilaria si cu filmele...

Fiind băiet mergeam la şcoală

Mi-am adus aminte de diriga' mea din generală, "tovarăşa" cum îi ziceam noi atunci prescurtat, doamna Voiculescu, de învăţătoarea mea, Bălu Mihaela. Pe diriga - profesoară de sport - mi-o amintesc ca fiind o persoană de o candoare deosebită, un om făcut pentru a lucra cu elevii, o persoană caldă, blândă, răbdătoare. Când ploua şi aveam sportul în orar, mergeam la sala de sport unde încercam tot felul de exerciţii. Sala mirosea a minge medicinală şi a mochetă îmbibată cu praf, căci în ciuda unei curăţenii care se ţinea zilnic era aproape imposibil să transformi o cameră în ceva în care să se facă sport. Pitaci fiind trăgeam cu ochiul la puştile cu aer comprimat care se foloseau la PTAP (pregatirea tineretului pentru apărarea ţării). În zadar ne-am rugat de doamna Voiculescu să ne dea şi nouă să tragem măcar odată, ne explica într-una că nu este pentru copii. Totuşi, fascinaţia noastră era una de poveste. Învăţătoarea mea era tare tinerică pe atunci, noi am fost prima generaţie de prichindei pe care a învăţat-o carte. Era desigur foarte sexy şi îmi mai aduc şi acum aminte de ţinutele ei; în unele zile lăsa să se ghicească o silueta angelică pe sub hainele comuniste pe care era nevoită să le îmbrace, dar dncolo de "sistem" era - mă repet - foarte sexy. Încercam să-i zăresc sfârcurile angelice, căci stăteam exact în prima bancă lipită de catedră, iar când se apleca pe aceasta să ţipe ceva la ăia din clasă (nu la mine, desigur, eu eram cuminte) erau cele mai frumoase momente ale zilei. Cel mai fericit am fost când într-o vară toridă, în câteva zile nu şi-a mai pus sutien. Cred că m-am înroşit zdravăn de vâteva ori, căci sfârcurile ei de un roşu-vişiniu de neuitat mi-au stat deseori în minte atunci când stăteam cu ochii în tavan nereuşind să adorm pentru că nu alergasem destul în ziua aia şi nu eram obosit deloc. La chimie am "rămas" prima data într-a 7-a, nu mai ştiu cum se numea "tovaraşa", dar ştiu ca avea o figură de femeie dură. Dacă asta dorea să facă linişte deplină în clasă era de ajuns să ridice doar puţin tonul şi întreaga ceată de pitici devenea mută ca un peşte; avea o faţă care nu te indemna prea tare să o contrazici. A venit mama şi a stat de vorbă niţel cu profesoara, mi-a tras o chelfăneală ca să mă pun cu burta pe carte, şi asta a fost, mi-a ieşit în cele din urmă 8 pe trimestrul 3, ca să nu rămân pe vară. Bag sama că duduia nu mă avea la ficaţi pentru că într-a 8-a am păţit exact la fel... Asta era mic copil, să o vedeti pe doamna ailaltă de sport (că erau două), cea care îi bătea efectiv pe toţi copii care îndrăzneau să se opună voinţei ei. Tovaraşa profesoară Nedelcu. Noi ne gândeam că evadase de la o închisoare de femei şi atunci când nu era de faţă făceam tot felul de glume copilăreşti la adresa ei. Era responsabilă cu organizarea deplasărilor când mai venea Tovarăşul Todor Jitcov, Herich Honecher şi alţii, că ne duceau cu steguleţe, îmbrăcaţi în pionier să îi întâmpinăm veseli pe vizitatori. O ştiau de frică până şi cei care mai apoi au devenit delicvenţi "cu acte în regulă", a se citi cu ani bunicei de pârnaie - să îmi fie iertată expresia. Aveam o frică viscerală de femeia asta, când o vedeam îmi controlam fiecare gest, nu care cumva să o enervez pe dihanie. Cel care cădea în păcat, lua un şut (din ăla cu elan...) drept în partea moale dorsală organismului. 3 zile nu cred că mai era logic posibil să facă cineva caca prin acel loc. Waw, profa de fizică, cea care avea expresii pe care le mai uzitez şi acum. "Ea: Te doare? Elevul: Rau! Păi ce mă, poate să te doară şi bine"? Sau profa de mate, doamna Popârceanu, o elegantă apariţie care - în ciuda faptului că se apropia de pensionare - mai avea răbdarea să ne dădăcească până învăţam teoremele alea (eram bunicel la geometrie, de fiecare dată îmi ridicam media cu câte un 9 sau un 8). Apoi dirigu din complementară. Un tip grăsuţ care lucra ceva tot timpul la strungurile şcolii, fusese ceva maistru pe la Semănătoarea, unii spuneau că fusese un meseriaş extraordinar. Bine, acolo aveam 2 zile şcoală şi 3 practică, a se citi mima şi mers la film. Şi profa de UTLM din liceu, era un mare pedagog al sistemului românesc de învăţământ, cred că a ieşit la pensie. Zapan de istorie, tot în liceu. La ăsta era clasa plină, nu ştiu cum făcea, dar orele lui de istorie erau savurate de mai toţi elevii. Şi acum îmi aduc aminte părţi ale discursului său, erau fascinante. La facultate îmi aduc aminte de d-na Marica, o tânără asistent universitar cu un dar rarisim de a explica. Practic nu ne duceam la cursuri, toată lumea venea la seminarii şi rămâneam cu tot ce era necesr pentru un 7 sau un 8 lejer în examen. Desigur, Tudorel Butoi care este un geniu, atât al psihologiei judiciare cât şi a tehnicilor de predare ( a "adus" detectorul de minciuni in ţară şi a perfecţionat tehnicile de folosire; cică veneau americanii în vizită de lucru şi luau notiţe, că la ei procentajul era de 35 - 45 % iar la noi de 75 - 80 % infractori care "cădeau" ca urmare a folosirii detectorului). Gândiţi-vă, cursul domniei sale era după o "gaură" de o oră jumate. Nu numai că nu pleca nimeni acasă (mergeam la o bere şi reveneam sau stăteam pur şi simplu de vorbă unii cu alţii) dar veneau studenţi special pentru acel curs (începea undeva la 6 jumate sau aşa ceva). Florian Tudose era şi el un bun profesor, alături de asistenta sa Letiţia Dobranovici, o persoană care a descoperit psihiatria întâmplător la vârsta de 8 ani, vârstă de la care s-a apunat să o studieze. Era genială Letiţia; împrumutase (voit sau nu) din tehnica de predare a lui Butoi, şi ne exemplifica bolile psihice cu ecranizări celebre pe care ne invita să le vedem pentru e ne edifica ce înseamnă X sau Z boală. Rar vezi o persoană care să inspire atâta pasiune pentru ceea ce face, aşa cum o fac doamnele Marica şi Dobranovici. Şi doamna de psihosexologie, Diana Vasile. Super tare tipa, făcea cursurile foarte uşor de urmărit. Sunt mulţi profi din facultate care m-au imresionat: Stroenel, Stanciu, Ionescu, Goran şi alţii care probabil că vor fi parte a unei evocări mai ample. Mulţi din facultate, mulţi din liceu, mulţi din şcoală.

Tutror le port acum sinceră recunoştinţă şi respect.

Cum am ajuns nudist

Cei care mă cunosc știu că sunt un mare fan al mersului la plajă și că de fel încerc să nu ratez nicio ocazie pentru a merge în Vamă. Când am fost anul ăsta în 2 Mai - Vama Veche chiar încercam să îmi aduc aminte de când merg la mare și pe unde am mers, de când fac nudism și alte amănunte legate de plajă. Înainte de Revoluție nu prea am fost, ai mei nu erau mari fani ai concediilor și nu ieșeau de fel din oraș decât arareori, astfel că în toată copilăria mea am fost doar de 2 ori la mare, odata - prima - la Eforie Sud, unde am stat cazați la căsuțele sindicaliste din lemn cu condițiile aferente (duș la comun separat pe sexe, WC infect - comun și asta, căldură cât cuprinde astfel că la prânz când de fel mergi să te relaxezi ”în cameră” noi făceam o saună fără abur de toată frumusețea. Într-o căsuță de 2 locuri stăteam 4 persoane, eu, fratele, mama și tata) iar a doua oară am fost la Neptun și am stat în condiții normale, la Hotel Romanța, unde diferența despre ce credeam eu că este concediul la mare și ceea ce este de fapt mi-a apărut pentru prima dată foarte clar creionată. Aveam mâncarea asigurată dimineața și la prânz - un soi de all inclusive de azi - și condiții umane de locuit, cu duș și WC curate. Deși nu exista aer condiționat, îmi aduc aminte că după-amiezele trăgeam câte un somn de neuitat, asta după ce încercam să mă chiorăsc la balconul de lângă mine unde erau cazați ceva ruși, iar rusoaicele ascultau ceva radio rusesc pe balcon, în pielea goala. Cel mai mult am reușit sa văd un umăr și un picior până mai sus...
De nudism am fost prima oară interesat în călătoria de la Neptun, când am văzut că de unde făceam noi plaje (la steaguri) se vedea un soi de garduri verzi, pricăjite și neângrijite, unde ai mei spuneau că sunt nudiști. Cum la Eforie când am fost mergeam la baie când cu tata când cu mama - la dușul femeilor, unde aveam parte de un minunat spectacol pici fiind (cam 9 ani aveam) - am devenit imediat interesat de ceea ce înseamnă goliciunea umană, dar nu în sens brutal, sexual-vulgar ci în modul cel mai poetic și erotic, cel mai fin și diafan. Așadar, am început să mă plimb pe plajă căutând să ajung la gardurile ce stăteau în calea fericirii mele de atunci. Aveam în jur de 12 - 13 ani, nu îmi mai aduc aminte exact anul în care am fost, 1988 sau 1989. Nici nu vă imaginați ce senzație am avut când am reușit, când am văzut primele persoane goale stând leneșe la plaje, învingând orice inhibiții și opreliști, când am văzut primul sex de femeie și prima dată atmosfera de la nudiști. Am fost imediat izgonit de ”cei de la pază”, căci venisem prin apă și mă făceam că innot, iar accesul dincolo de garduri se făcea contra unei taxe de (rețin perfect) 50 lei. Desigur, am plecat imediat, eram roșu ca racul, dar să nu credeți că nu am mai repetat acțiunea, de câte 2 ori pe zi de fiecare dată când veneam la plajă. Ai mei cred că s-au prins care e treaba, căci la un moment dat îi anunțam decât că merg să înnot și nu mă mai pisau cu replici de genul ”să vii repede”, ”să stai pe aici să te vedem”, etc.

După Revoluție, am fost prima dată la mare singur, dar anul îmi este ușor neclar, 1991, 1992 ceva de genul, dar nu mai târziu de 1992. Am fost desigur la Neptun, mă întorceam să ”îmi rezolv” curiozitatea. M-am cazat la gazdă, la aprtamentele de lângă parcul de distracții, dar nu mai conta, eram liber să merg la plaje unde doream. După 1989 gardurile s-au mai păstrat, dar oamenii, din frondă sau pur și simplu pentru că nu aveau bani de taxă, făceau plajă și lângă garduri, în exteior. Era amuzant, căci în interiorul gardurilor erau maxim 5 - 6 persoane iar în exterior eram mai mult de 15 - 20 de persoane. Nu știu dacă azi mai există acele garduri, dar atunci erau ceea ce în mintea mea delimita 2 stiluri de viață total difeite, 2 atitudini care și azi mi se par actuale, una de închistare în tabuurile societății de azi și una de evadare din acestea. În fine, eu m-am bucurat că îmi mai rămâneau bani, bani ce îi calculasem pentru taxa de acces, ceea ce a facut ca acel concediu să fie mai fain de cum îmi imagineasem, căci aveam extra buget la îndemână și deci posibilitatea de a mă distra mai fain. În prima zi cand am ajuns singur la Neptun nici nu mai auzeam ce îmi spune gazda, i-am dat suma care mi-a cerut-o (pe care oricum o prevazusem) și nu am tras de preț. Am ajuns în cameră, m-am schimbat, mi-am pus totuși slipul și am fost în 10 minute pe plajă. M-am dus la locul cu garduri și - așa cum am povestit mai sus - m-am plasat lângă garduri, în partea dinspre Cap Aurora, unde erau nudiștii. Am întins cearșaful, am scos tricoul, bermudele și m-am așezat. Deși lângă mine erau și nudiști și textiliști, am stat ceva timp în expectativă dacă să îmi scot slipul. Mă gândeam că toată lumea se va uita exact numai la mine, că vor veni câțiva oameni care să mă apostrofeze din mai știu eu ce motive, etc, aveam tot felul de idei din acestea ridicole. La un moment dat mi-am spus ”pe Zeus, dacă stau așa și nu risc nu se va întâmpla nimic”, așa că dintr-o mișcare care acum mi se pare amuzantă, am tras jos slipul și m-am pus repede pe burtă. Îmi aduc și acum aminte ca azi, lângă mine, un pic mai sus (mă plasasem ”strategic” ca să văd ”totul”) era un cuplu care nu vorbea românește, ceva sârbește sau poloneză sau cehă, (pe atunci polonezii și cehii erau cu duiumul pe litoral) era o doamnă exact așa cum îmi place mie, ușor plinuță, cu sâni generoși și un sex extraordinar pe care îl afișa cu o ușurință care atunci era de neânțeles pentru mine dar care azi a devenit ceva normal și natural de făcut - în viziunea mea desigur. Sexul ei păstra păr scurt doar pe muntele lui Venus, lăsând restul de admirat, lucru destul de rar în vremurile în care tufișul era ultimul răgnet în materie de modă... Azi mai toată lumea dă cu lama pe ici pe colo, dar în vremurile acelea era ceva avangardist. Și azi prefer ca ”dumneaei” să aibă o infățișare asemăntoare cu ceea ce am descris mai sus, nu chelioasă de tot dar nici stufoasă... Inutil să vă spun că am stat o perioadă bună numai pe burtă, căci nu reușeam să îmi iau ochii de la frumoasa sârboaică (sau ce o fi fost) fapt care îmi dădea o stare de bine, stare sesizabilă în anumite zone ale corpului meu. Eram atat de emoționat, eram atât de încântat încât am ținut minte aproape fiecare amănunt, asta în ideea în care putem spune că memoria mea nu este chiar punctul meu forte. Apoi am continuat să merg în fiecare an în Neptun, unde îmi plăcea și plaja și faptul că era perla litoralului nostru, găseai oameni mai de bun simț, aveai unde să de distrezi (nu că aș fi fost un mare discotechist) aveai unde să mănânci pentru toate gusturile și era mișcare multă seara - atmosferă care la vârsta aceea mi se părea minunată. Am mers până prin 1996 - 1997 an de an, numai în Neptun. La un moment dat cineva mi-a povestit de Costinești și de nudiștii de acolo. În 1998, când m-am întors din armată am decis să merg și eu acolo să văd care e faza, mai ales că mișcarea MISA se bucura de ceva publicitate prin presă cu ceva subiecte erotice, atunci intrând în atenția noastră și celebrele tabere ale MISA cu 200 - 300 de nudiști odată... Am luat trenul și m-am cazat în Costinești. Faza amuzantă era că aveam cazarea undeva pe lângă Hotel Forum iar plaja de nudiști știți unde este, exact în capătul opus, așa că îmi lua zilnic 15 - 20 minute să ajung la locul fericirii mele, dar merita. Față de Neptun, aici plaja de nudiști era cu mult mai aglomerată. Dacă în Neptun eram maxim maximorum 30 de oameni, majoritatea barbați, aici în Costinești era un adevărat rai - prin comparație - 30 - 40 persoane minim, 50 de metri de plajă numai de oameni goi, iar în majoritare erau fete. Inutil să spun că am renunțat la Neptun și că am venit 3 ani (pâna prin 2000) numai aici. Cazarea o luam mai aproape de plaje, căci acum știam cât de cât zona. În 1999, am luat un microbuz și m-am dus până la Vama Veche, atât din curiozitatea de a mai călători dar și pentru că auzisem că în Vamă merg mulți artiști care stau numai goi pe plajă... O fază amuzantă s-a întâmplat la prima sosire a mea în Vama Veche. Microbuzul a oprit la intrarea în Vamă, undeva în dreptul Marina Park. Toată lumea a coborât mai puțin eu, care i-am spus soferiței (era o cucuoana - patroană trecută prin viață și cu o șmecherie șoferească în limbaj care mi se părea amuzantă) să mă lase în centru. Aceasta a zâmbit și mi-a cerut să îchid ușa glisantă. A băgat a-întâia și a făcut cam 5 metri apoi a oprit și mi-a spus: ”gata tinere, aici e centrul, coboară”, după care a pufnit-o râsul. După ce s-a liniștit mi-a spus care ce și cum e cu Vama, și-a cerut scuze că nu s-a putut abține și mi-a urat ședere faină în Vamă. Am coborât pe plajă. Pe vremea aia nudiștii erau mai peste tot, lucru care m-a frapat, căci eu eram obișnuit ca nudismul să se practice ca excepție, aici era regula. Am stat ziua aia la plajă acolo și mi-am propus că voi mai veni în Vamă, căci nu se auzeau manele deloc, se asculta numai Rock și oamenii păreau mult mai destupați la minte decat ce văzusem eu până atunci pe litoral. Senzația asta o mai am și în ziua de azi... M-am întors în Costinești, dar deja eram impresionat de ceea ce văzusem, chiar dacă nu stătusem decât o zi. În 2000 am mers pentru prima dată în Vamă cu cazarea și plaja, iar de atunci plaja acolo o fac. M-am cazat timp de 5 ani în Vamă la difeite pensiuni sau gazde. Îmi aduc aminte și acum de anul 2004 când pe litoral a fost un soi de invazie de insecte zburătoare crocante, iar eu eram cazat cu iubita mea la o vilă care era parțial în construcție. A fost de departe cel mai rău loc în care am stat după Revoluție, care pe lângă sutele (nu exagerez) de gângănii pe care le omoram noapte de noapte, avea și un duș cu apă rece, geam care nu se deschidea și alte elemente simple ale unui confort minimal care lipseau cu desăvâșire. Niște prieteni pe care i-am cazat la noi o noapte - au venit mai devreme cu o zi de cum își opriseră o cameră la o pensiune în 2 Mai - au spus că așa ceva nu au văzut în viața lor. Bine, chestia cu gângăniile a afectat-o și pe o colegă de muncă, ce ne povestea că la hotelul de 3 sau 4 stele la care stătea în Mamaia, avea aceeași activitate nocturnă, omorârea chestiilor alora care ți se puneau pe față sau care aterizau în ureghi, nas sau gură, pentru a reuși 2 ore de somn... Plaja în Vamă o fac, am făcut-o și cred că voi rămâne și pe mai departe fan, în zona cherhanalei de pescari, în partea de nord a plajei. De 12 ani de când merg în Vamă am observat că mai sunt și alții cu care mă ”potrivesc” la concediu și pe care îi știu, îi recunosc, îi văd des pe plajă. Nu am intrat în vorbă cu ei, dar din vedere îi știu. Din 2005 și până în prezent mă cazez în 2 Mai dar la plajă tot în Vamă merg. Am mers și în 2 Mai la nudism, dar acolo fâșia de plajă rezervată - ca să spun așa - acestei activități este foarte mică și deseori nu ai loc, așa că prefer Vama.
Anul ăsta am avut o surpriză neplăcută, căci plaja de nudism din 2 Mai este practic distrusă, eroziunea mării fiind nemiloasă cu acea mică fâșie de nisip care mai lăsa oamenii liberi să se desfășoare. Și în Vamă, după cherhana, acolo unde plaja se îngustează, marea a luat nisipul și eroziunea se desfățoară nestingherită. Am vrut să merg și anul ăsta în acea zonă, căci acolo a fost singura porțiune din plajă în care iubita mea a făcut plaje topless, în rest ea fiind o textilistă convinsă, o persoană pudică, care înțelege că eu pot face ce vreau atâta timp cât asta nu o implică pe ea cu nimic, atâta timp cât asta nu implică ca ea să se dezbrace. Anul trecut am fost în această zonă unde este mai puțină lume și - pentru a îndeplini o fantezie - a stat fără sutien. Nu i-a plăcut, deși eu savuram fiecare secundă...

Așadar, pe scurt asta e povestea mea de nudist, astfel am ajuns să descoper libertatea în forme pure. Din păcate pentru mine, pot face nudism numai când sunt singur sau cu iubita mea, căci amicii mei în cvasitotalitatea lor nu împărtășesc acest stil de viață, ba chiar unii se declară împotrivă, se proclamă agresați sau atacați de vederea unui om gol... Mai mult sau mai puțin agresiv, toți și-au exprimat optiunea ca atâta timp cât stăm împreună la plaje eu să port slip. Așadar, atâta timp cât merg cu amicii la mare sunt și eu textilist, dar când rămân singur sunt ceea ce sunt, adică un nudist.

Amintiri din copilărie

Îmi amintesc când - copil fiind - mă trimetea bunicul la tutungerie să îi cumpăr un pachet de Carpaţi fără filtru, o Informaţia şi o Gazeta Sporturilor. ..."şi din ce rămâne, ia-ţi şi tu o vafă"... Îmi amintesc cu plăcere de mirosul specific unei tutungerii comuniste, unde atunci când intrai te izbea mirosul de tutun de ţigări Amiral sau Snagov, care se amesteca cu acela de cerneală tipografică de la publicaţiile comuniste şi - atunci când "se băga" aşa ceva - mirosul de chibrituri. Chibriturile nu se aprindeau niciodată din prima, astfel că după Revoluţie, când au apărut chibritele care se aprindeau din prima, tata dădea totuşi instinctiv cu băţul de 2 - 3 ori pe scăpăriciul cutiei de chibrite chiar dacă băţul se aprindea de la prima trecere, ceea ce mă amuza teribil. Trăiască Pavlov. Îmi amintesc de vafa pe care o consumam aproape zi de zi în vereme de vară şi pe care o cumpăram de la chioşcul specific de îngheţată. La chioşcul nostru vindea un bătrân care purta un halat alb şi mâneci albastre false, până la cot, legate la capătul dinspre sus cu un elastic. Bătrânul pe care acum îl găsesc teribil de simpatic şi de care copilăria mea se leagă irefutabil, era ţinta goangelor noastre de puşti fericiţi: îl încuiam în chioşc, îl stropeam cu apă şi altele asemenea. Părea că nu se supără niciodată, iar azi îi găsesc răbdarea şi iertarea lui ca fiind emoţionantă până la lacrimi. Uneri, când rămânea fără îngheţată, mergeam la el şi îl rugam să meargă până la fabrică să mai ia, că ne e poftă şi nouă de o Vafă sau de un Sport. Culmea, omul încuia chioşcul şi mergea la fabrica de lapte şi facea ce făcea şi în 2 - 3 ore aveam îngheţatele. Desigur, nu povestesc că de multe ori ne ajuta să ne facem planul la maculatură, căci niciodată nu arunca hărtiile de ambalaje. Îmi mai aduc aminte de tanti Emilia de la pâine, pitica, cea care în loc să ne dea 2 lei restul ne mai dădea o jumate de pâine. Astfel, după o perioadă, mama mă trimetea cu 10 lei să iau 2 pâini jumate, nu mai comanda 2 pâini. Şi de tanti Geta de la mezeluri, unde erau atârnate de regulă numai "adidaşi" de porc, brânză telemea şi cam atât. Care tanti era de fapt titulara de la dulciuri, unde mergeam şă îmi cumpăr bomboane cubaneze, bomboane cu cacao sau Gumela. Ca şi la tutungerie, la "dulciuri" era un miros specific, de nechezol veşnic râşnit, de zahăr şi de tot felul de arome de la bomboane. Raioanele care ar fi trebuit sa fie pline, erau pe jumătate goale. Se găseau veşnic conserve, săpun şi Dero, care Dero necesita 2 - 3 minute de stat la raion pentru a găsi o cutie din care să nu fi curs foarte mult produs. Desigur, strănutam aproape invariabil căci reţeta era făcută de aşa natură că dacă doreai să omori pe unul îl angajai la fabrica de detergenţi. Şi casa de marcat cu bon, dar la care casieriţa nu avea niciodată rest, erai nevoit vrei nu vrei să îi laşi 2 - 3 lei. Aaaaa, mi-o amintesc şi pe tanti de la sifoane, unde găseam Laurul, suc din ăla la sticla aia striată şi care ne sătura setea de suc în lipsa Cico-ului. Uneori, când rămâneam fără bani, mama îmi punea 4 - 5 sticle în sacoşe şi de banii primiţi pe acestea luam pâine, salam sau ce mai găseam de înfulecat. Cele mai valoroase erau cele de lapte şi de ulei, restul aveau un preţ fix, 2 lei parcă. Îmi aduc aminte şi de mingea "de 35" - numită astfel după preţul de achiziţie - care era subiectul principal al partidelor interminabile de fotbal, vara, de pe la orele 4 sau 5 seara, până la căderea nopţii. Făceam mişcare mai toţi oamenii, noi pitacii, tineretul şi părinţii noştrii. Era plin terenul liceului din apropiere. Mamăăăă, dacă îţi prindea careva "o bombă" pe picior (însemnând un şut foarte puternic cu mingea) căpătai cu siguranţă o înroşire a pielii de câteva ore, căci mingea de 35 era din cauciuc şi şutată cu forţă devenea o veritabilă ventuză pe copanele noastre fragede. He he he, ce ne mai distram pe seama ălora care nu găseau minge de 35 şi îşi luau una de "18", pe care noi o consideram inferioară, de fete, de volei, oricum nepotrivită pentru fotbal. Adevărul că era o loterie să joci ceva cu acea minge, căci aproape niciodată nu avea forma sferică a unei mingii, ci ceva forme ovaloide. Doamne de vremuri erau. Ni se rupea nouă de comunism, de Ceauşescu, de orice se haulesc "dizidenţii" din ziua de azi că "sufereau", de orice. Eram pur şi simplu fericiţi. Pur şi simplu, FERICIŢI.