Prietenii mei au fost destul de puțini cu adevărat și legăturile cu ei au durat mai puțin de cum speram eu. Prietenii din copilărie se numeau Robert, Cristi și Dragoș cu care ne jucam de dimineață până seara tot felul de chestii la modă atunci. Desigur, ăștia erau cei mai buni prieteni, căci în realitate eram mulți care ne stimam și ne prețuiam, dar în cantități mai reduse. Cu cei trei speram la vremea aia să mă prindă 82 de ani și noi tot împreună să ne jucăm... Cristi dorea să se facă avocat motiv pentru care a urmat la un moment dat cursurile facultății de drept. Nu este avocat azi, dar profeseaza dreptul cumva ca și consilier juridic la o firma ceva. Mama sa este o pictoriță taentată care a făcut un tablou alor mei de o frumusețe rară pe care îl mai dețin și azi. Tatăl său fusese primar pe undeva prin Ilfov și când ne mai dădeam mari cu ce face tata sau mama el ne băga asta pe gât, motiv pentru care de fiecare dată noi ne ofticam și chimbam subiectul. Tatăl său avea motor cu ataș pe care-l parca lângă părculeț și unde ne jucam deseori. L-ar fi parcat în fața scării, dar acolo era motorul cu ataș al tatălui lui Cosmin. Părinții săi erau la vremea aceea unii foarte boemi și în mintea mea de pitic îi consideram oameni foarte faini. Chiar sunt. Robert era poreclit și „bețe-n cur” dar nu îmi mai amintesc care a fost contextul în care s-a ales cu porecla. Tatăl său avea un obicei ciudat pentru noi piticii vremurilor acelea, îl chema în casă fluierând pe balcon într-un fel anume. Ăsta auzea și de la 2 kilometri și era clar din momentul acela că orice negociere de tipul „mai lasă-mă 10 minuteeeeeee” era practic imposibilă. Taică-su era un tip foarte îngrijit, cu barbă și care părea că știe cine este Friedrich Nietzsche sau Sigmund Freud. Mama sa, o doamnă blondă foarte elegantă se încadra perfect în imaginea de mai sus, părea că a citit mai mult decat alții. Dragoș era sportivul și cel cu care am mers odată la țară la bunicii săi cu care ai mei erau prieteni buni de familie. Din pocate de el ne-am despărțit primul pentru că la 7 ani a plecat la părinți, el aici stând la bunici. Eu aveam porecla Jebeleanu, după poetul cu același nume. În fine, după Revoluție Robert a plecat cu ai săi în Germania. Nu mai știu nimic de el. Dragoș și-a făcut o formație de hip-hop care a devenit destul de cunoscută. Cristi mai locuiește și azi în cartier și lucrează pe la o firmă ceva.
Apoi am avut un prieten foarte apropiat pe vremea aia. Ne-am cunoscut mai bine prin 1993 pe timpul liceului și am fost prieteni foarte buni până mai acum câteva luni când eu m-am decis că pentru mine a murit un pic. Deși aparent eram firi diferite, în esență ne doream cam aceleași lucruri de la viață: familie, prieten de viață în care să ai încredere să stea cu nevastă-ta când ești la băi la Olănești, copii, fericire, etc. Era un pic cam individualist în viața cotidiană dar avea și principii sănătoase de viață. Dacă erai genul mai conciliant și care să nu te deranjeze gafele aproape săptămânale ale lui cred că puteai bine merci trăi 82 de ani alături de el ca prieten. Unii dintre foștii lui foarte buni prieteni îmi povesteau despre starea la care au ajuns, că s-au săturat să îi înghită individualitățile ce nu au ce căuta într-o prietenie adevărată și cum că au renunțat la amiciția cu el. Parțial nu îi înțelegeam, iată că am ajuns și eu acolo unde sunt ei, adică la răceală totală. Mie oamenii ăia mi s-au părut destul de ok, cred că la Cocoșel era problema. Da, Cocoșel, așa îi spuneam noi căci era mândru nevoie mare precum un cocoș singur printre 200 de găini. Păcat că el nu își dă seama de unele aspecte ale vieții. Recunosc însă deschis că au fost și momente în viață în care m-a ajutat foarte tare și pentru acelea îi mulțumesc acum public. Problema s-a pus că el a tăiat în carne vie atunci CÂND I S-A PĂRUT ceva la mine. Oricum acum nu mai contează, dar cumva speram că vom duce prietenia până la 82 de ani. Iar m-am înșelat.
Am avut odată și o prietenă fată. Prietenă de viață, nu de sex. Foarte fain a fost, am fost prieteni foarte foarte buni mai bine de 12 ani. Ne cunoșteam din 1990 și până prin 2002 tot am ținut legătura. Ne-am certat de la ceva bani și de la faptul că prietenul de mai sus a încălcat orice înțelegere și s-a cuplat cu ea, moment în care și mie mi-a fost destul de greu să mă mai comport ca un simplu amic. Era tare sexy dar mi s-a părut că uneori a luat decizii proaste în viață. Oricum, mai bine de 12 ani prietenie platonică solidă între un tip și o tipă e mai rar întâlnit.
Acum, cei mai buni prieteni ai mei se numesc Simona și Gabi, soț și soție. Înainte de a-mi fi prieteni de suflet, mi-au fost mentori. Am învățat foarte multe de la ei și le datorez o parte din ceea ce sunt acum. Îi iubesc ca pe frații mei și până acum nimic nu a dus la vre-o vorbă mai apăsată sau orice urmă de conflict între mine și ei. Sper să ajungem împreună până la 82 de ani.
Apoi am avut un prieten foarte apropiat pe vremea aia. Ne-am cunoscut mai bine prin 1993 pe timpul liceului și am fost prieteni foarte buni până mai acum câteva luni când eu m-am decis că pentru mine a murit un pic. Deși aparent eram firi diferite, în esență ne doream cam aceleași lucruri de la viață: familie, prieten de viață în care să ai încredere să stea cu nevastă-ta când ești la băi la Olănești, copii, fericire, etc. Era un pic cam individualist în viața cotidiană dar avea și principii sănătoase de viață. Dacă erai genul mai conciliant și care să nu te deranjeze gafele aproape săptămânale ale lui cred că puteai bine merci trăi 82 de ani alături de el ca prieten. Unii dintre foștii lui foarte buni prieteni îmi povesteau despre starea la care au ajuns, că s-au săturat să îi înghită individualitățile ce nu au ce căuta într-o prietenie adevărată și cum că au renunțat la amiciția cu el. Parțial nu îi înțelegeam, iată că am ajuns și eu acolo unde sunt ei, adică la răceală totală. Mie oamenii ăia mi s-au părut destul de ok, cred că la Cocoșel era problema. Da, Cocoșel, așa îi spuneam noi căci era mândru nevoie mare precum un cocoș singur printre 200 de găini. Păcat că el nu își dă seama de unele aspecte ale vieții. Recunosc însă deschis că au fost și momente în viață în care m-a ajutat foarte tare și pentru acelea îi mulțumesc acum public. Problema s-a pus că el a tăiat în carne vie atunci CÂND I S-A PĂRUT ceva la mine. Oricum acum nu mai contează, dar cumva speram că vom duce prietenia până la 82 de ani. Iar m-am înșelat.
Am avut odată și o prietenă fată. Prietenă de viață, nu de sex. Foarte fain a fost, am fost prieteni foarte foarte buni mai bine de 12 ani. Ne cunoșteam din 1990 și până prin 2002 tot am ținut legătura. Ne-am certat de la ceva bani și de la faptul că prietenul de mai sus a încălcat orice înțelegere și s-a cuplat cu ea, moment în care și mie mi-a fost destul de greu să mă mai comport ca un simplu amic. Era tare sexy dar mi s-a părut că uneori a luat decizii proaste în viață. Oricum, mai bine de 12 ani prietenie platonică solidă între un tip și o tipă e mai rar întâlnit.
Acum, cei mai buni prieteni ai mei se numesc Simona și Gabi, soț și soție. Înainte de a-mi fi prieteni de suflet, mi-au fost mentori. Am învățat foarte multe de la ei și le datorez o parte din ceea ce sunt acum. Îi iubesc ca pe frații mei și până acum nimic nu a dus la vre-o vorbă mai apăsată sau orice urmă de conflict între mine și ei. Sper să ajungem împreună până la 82 de ani.
