Mi-am adus aminte de diriga' mea din generală, "tovarăşa" cum îi ziceam noi atunci prescurtat, doamna Voiculescu, de învăţătoarea mea, Bălu Mihaela. Pe diriga - profesoară de sport - mi-o amintesc ca fiind o persoană de o candoare deosebită, un om făcut pentru a lucra cu elevii, o persoană caldă, blândă, răbdătoare. Când ploua şi aveam sportul în orar, mergeam la sala de sport unde încercam tot felul de exerciţii. Sala mirosea a minge medicinală şi a mochetă îmbibată cu praf, căci în ciuda unei curăţenii care se ţinea zilnic era aproape imposibil să transformi o cameră în ceva în care să se facă sport. Pitaci fiind trăgeam cu ochiul la puştile cu aer comprimat care se foloseau la PTAP (pregatirea tineretului pentru apărarea ţării). În zadar ne-am rugat de doamna Voiculescu să ne dea şi nouă să tragem măcar odată, ne explica într-una că nu este pentru copii. Totuşi, fascinaţia noastră era una de poveste. Învăţătoarea mea era tare tinerică pe atunci, noi am fost prima generaţie de prichindei pe care a învăţat-o carte. Era desigur foarte sexy şi îmi mai aduc şi acum aminte de ţinutele ei; în unele zile lăsa să se ghicească o silueta angelică pe sub hainele comuniste pe care era nevoită să le îmbrace, dar dncolo de "sistem" era - mă repet - foarte sexy. Încercam să-i zăresc sfârcurile angelice, căci stăteam exact în prima bancă lipită de catedră, iar când se apleca pe aceasta să ţipe ceva la ăia din clasă (nu la mine, desigur, eu eram cuminte) erau cele mai frumoase momente ale zilei. Cel mai fericit am fost când într-o vară toridă, în câteva zile nu şi-a mai pus sutien. Cred că m-am înroşit zdravăn de vâteva ori, căci sfârcurile ei de un roşu-vişiniu de neuitat mi-au stat deseori în minte atunci când stăteam cu ochii în tavan nereuşind să adorm pentru că nu alergasem destul în ziua aia şi nu eram obosit deloc. La chimie am "rămas" prima data într-a 7-a, nu mai ştiu cum se numea "tovaraşa", dar ştiu ca avea o figură de femeie dură. Dacă asta dorea să facă linişte deplină în clasă era de ajuns să ridice doar puţin tonul şi întreaga ceată de pitici devenea mută ca un peşte; avea o faţă care nu te indemna prea tare să o contrazici. A venit mama şi a stat de vorbă niţel cu profesoara, mi-a tras o chelfăneală ca să mă pun cu burta pe carte, şi asta a fost, mi-a ieşit în cele din urmă 8 pe trimestrul 3, ca să nu rămân pe vară. Bag sama că duduia nu mă avea la ficaţi pentru că într-a 8-a am păţit exact la fel... Asta era mic copil, să o vedeti pe doamna ailaltă de sport (că erau două), cea care îi bătea efectiv pe toţi copii care îndrăzneau să se opună voinţei ei. Tovaraşa profesoară Nedelcu. Noi ne gândeam că evadase de la o închisoare de femei şi atunci când nu era de faţă făceam tot felul de glume copilăreşti la adresa ei. Era responsabilă cu organizarea deplasărilor când mai venea Tovarăşul Todor Jitcov, Herich Honecher şi alţii, că ne duceau cu steguleţe, îmbrăcaţi în pionier să îi întâmpinăm veseli pe vizitatori. O ştiau de frică până şi cei care mai apoi au devenit delicvenţi "cu acte în regulă", a se citi cu ani bunicei de pârnaie - să îmi fie iertată expresia. Aveam o frică viscerală de femeia asta, când o vedeam îmi controlam fiecare gest, nu care cumva să o enervez pe dihanie. Cel care cădea în păcat, lua un şut (din ăla cu elan...) drept în partea moale dorsală organismului. 3 zile nu cred că mai era logic posibil să facă cineva caca prin acel loc. Waw, profa de fizică, cea care avea expresii pe care le mai uzitez şi acum. "Ea: Te doare? Elevul: Rau! Păi ce mă, poate să te doară şi bine"? Sau profa de mate, doamna Popârceanu, o elegantă apariţie care - în ciuda faptului că se apropia de pensionare - mai avea răbdarea să ne dădăcească până învăţam teoremele alea (eram bunicel la geometrie, de fiecare dată îmi ridicam media cu câte un 9 sau un 8). Apoi dirigu din complementară. Un tip grăsuţ care lucra ceva tot timpul la strungurile şcolii, fusese ceva maistru pe la Semănătoarea, unii spuneau că fusese un meseriaş extraordinar. Bine, acolo aveam 2 zile şcoală şi 3 practică, a se citi mima şi mers la film. Şi profa de UTLM din liceu, era un mare pedagog al sistemului românesc de învăţământ, cred că a ieşit la pensie. Zapan de istorie, tot în liceu. La ăsta era clasa plină, nu ştiu cum făcea, dar orele lui de istorie erau savurate de mai toţi elevii. Şi acum îmi aduc aminte părţi ale discursului său, erau fascinante. La facultate îmi aduc aminte de d-na Marica, o tânără asistent universitar cu un dar rarisim de a explica. Practic nu ne duceam la cursuri, toată lumea venea la seminarii şi rămâneam cu tot ce era necesr pentru un 7 sau un 8 lejer în examen. Desigur, Tudorel Butoi care este un geniu, atât al psihologiei judiciare cât şi a tehnicilor de predare ( a "adus" detectorul de minciuni in ţară şi a perfecţionat tehnicile de folosire; cică veneau americanii în vizită de lucru şi luau notiţe, că la ei procentajul era de 35 - 45 % iar la noi de 75 - 80 % infractori care "cădeau" ca urmare a folosirii detectorului). Gândiţi-vă, cursul domniei sale era după o "gaură" de o oră jumate. Nu numai că nu pleca nimeni acasă (mergeam la o bere şi reveneam sau stăteam pur şi simplu de vorbă unii cu alţii) dar veneau studenţi special pentru acel curs (începea undeva la 6 jumate sau aşa ceva). Florian Tudose era şi el un bun profesor, alături de asistenta sa Letiţia Dobranovici, o persoană care a descoperit psihiatria întâmplător la vârsta de 8 ani, vârstă de la care s-a apunat să o studieze. Era genială Letiţia; împrumutase (voit sau nu) din tehnica de predare a lui Butoi, şi ne exemplifica bolile psihice cu ecranizări celebre pe care ne invita să le vedem pentru e ne edifica ce înseamnă X sau Z boală. Rar vezi o persoană care să inspire atâta pasiune pentru ceea ce face, aşa cum o fac doamnele Marica şi Dobranovici. Şi doamna de psihosexologie, Diana Vasile. Super tare tipa, făcea cursurile foarte uşor de urmărit. Sunt mulţi profi din facultate care m-au imresionat: Stroenel, Stanciu, Ionescu, Goran şi alţii care probabil că vor fi parte a unei evocări mai ample. Mulţi din facultate, mulţi din liceu, mulţi din şcoală.
Tutror le port acum sinceră recunoştinţă şi respect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu