Memorii

Imi amintesc de anii copilariei mele cand totul parea frumos si etern, cand imi promiteam mie insumi ca nu voi repeta greselile unor adulti pe care ii studiam pe ascuns si a caror actiuni le aplicam in mintea mea frageda drastice corectii. Imi pomiteam mie ca nu voi face niciodata o fata sa planga si mai bine mi-as taia o mana decat sa ajung in situatia de a vedea asa ceva provocat de mine. Nu mi-a reusit, desi Dumnezeu imi este martor ca am incercat sa fac tot ce se poate sa evit lacrimile. Ma visam ca la 24 de ani (adica in anul 2000) voi avea 2 copii, un baiat si o fata si ca imi voi iubi nevasta ca pe mine insumi ba chiar si mai mult, ca voi avea casa si neaparat masina si ca ne vom plimba romantic prin parc toti 4 povestind fapte diverse care azi mi se par mai mult sau mai putin ridicole. De iubit am iubit pe cineva foarte tare, ba chiar pot spune ca am iubit de 2 ori foarte tare, dar se pare ca nu a fost sa fie. Imi amintesc ca pici fiind ma gandeam cum voi darui fetelor flori si alte astfel de gesturi, cum le voi face sa rada si mai ales cum le voi smulge cate un suras cu bancurile mele pe care le exersam zilnic pe colegele de clasa. Eram fericit cand radeau cu pofta si imi imaginam ca intreaga mea viata voi fi tipul simpatic pe care toata lumea il place. Azi sunt un simplu rahat pe care nimeni nu da 2 bani. Ce diferenta. Visam la fericire si credeam ca ea exista si mai ales ca ea imi este la indemana. Ce mare lucru - imi spuneam - trebuie numai sa respecti cateva reguli simple si gata, esti ca si fericit... Speram ca nevasta mea sa fie o tipa nu foarte slabuta, cu ochii verzi si parul carliontat, un pic copilaroasa si care sa fie neaparat indragostita lulea de mine. Cred ca atunci cand eram copil lumea mi se parea infinit mai buna decat este in realitate si speram ca nu voi plange niciodata decat de fericire. Visam la o viata simpla, cu prietenii alaturi si cu o droaie de petreceri in care sa pot pune si "muzica mea" nu numai ce vroia mama sa puna la "magnizon" -- asa cum spunea unui casteofon de la Tehnoton pe care l-a achizitionat vesela imediat dupa Revolutie, cand au inceput cat de cat sa se mai gaseasca tot felul de chestii. Azi nu am nimic. Prima fata pe care am iubit-o mai tare m-a parasit cu replica "raman cu celalalt" iar a dou-a mi-a dat impresia ca merita sa o astept... sa o astept. Iar eu plin de idealurile copilariei mele careia ii datorez si azi o buna parte din planurile mele am asteptat-o. Nu imi pare rau. Azi ma gandesc deseori la ea, numai ca ea nu stie. Probabil ca anii de asteptare mi-au creat un soi de obisnuinta ciudata sau poate ca chiar asta inseamna ca o iubesc inca. Cine stie? Cand eram mic nu ma gandeam deloc ca voi experimenta singuratatea si tristetea, nu ma gandeam ca oamenii te pot insela cu zambetul pe buze si se pot supara pe tine pe niste imbecilitati existante numai in mintea lor, nu ma gandeam ca priteniile nu dureaza si ca atunci cand te vede jos un om iti trage un sut in loc de a-ti oferi o mana. Ma gandeam ca pot trai asa, cumva incuiat in lumea mea imaginara si buna, ca pe mine rautatea si vanitatea nu ma pot atinge si ca voi fi pe veci calm si binevoitor. Nu imi imaginam ca exista ceva care sa ma poata enerva si ca ma voi consuma contempland prostia altora. Credeam ca voi lupta cumva penru ca binele si dreptatea sa dainuie si nu ma gandeam ca aveam sa las capul in jos resemnat. Nu l-am lasat inca desi este foarte greu sa iti pastrezi spatele drept intr-o lume in care asta este considerat un semn de slabiciune... Cand eram mic ma gandeam ca Il voi iubi pe veci pe Dumnezeu si ca nu ii voi reprosa niciodata nimic din ceea ce mi se intampla, ca voi invata din povetele pe care mi le ofera in viata. Cred ca este singura chestie in care nu m-am inselat ca si copil, in rest.... Welcome to the cruel world dears!