miercuri, 11 aprilie 2012

Tiganii

Tiganii copilariei mele sunt acei tigani frumosi de care ne amintim cu placere de fiecare data cand ne scotocim memoriile dupa intamplari frumoase sau care au un parfum romantic aparte. Am avut - si am si acum - vecini tigani. Sunt oameni mai mult decat respectabili, care nu au facut (cel putin in copilarie) nimic din ceea ce credem noi romanii despre ei ca ar face ca tigani. Ne-am jucat de fiecare data si cu ei si am fost prieteni, nu ca azi cand unii parinti isi indruma odraslele sa stea deoparte de picii rromi. Nici nu stiu cum sa le zic, si cred ca nici ei nu mai sunt siguri cum sa li se zica, eu aleg sa le zic tigani pentru ca nu cred ca este ceva periorativ in termenul asta. Pe vremea copilariei mele dusmanul era ceausescu, sistemul, partidul. Nu cunosteam pe atunci rasismul si ura uneori ilogica a unora impotriva altora. Nasul meu era tigan. Era un om foarte elegant, galant, cu scoala vietii si care din pacate s-a stins prea repede. Imi aduc aminte numai franturi de memorii, eram foarte mic cand a murit. Tin minte caldura si pacea cu care imi vorbea, tin minte ca m-a luat odata in ceasornicaria lui sa imi arate cum repara el ceasuri, tin minte ca purta intotdeauna costum si avea o mustata foarte ingrijita. Tin minte ca ma iubea. Apoi, imi aduc aminte de vecinii pici ca mine cu care ne jucam pana crapau pietrele. Zilnic pe la bloc trecea "tiganca cu seminte" de la care ne luam seminte "de un leu". Pana ne-am prins noi piticii ca paharul ala mare de lemn avea de fapt o scobitura foarte mica restul fiind plin, a trecut ceva. Ne luam apoi de 5 lei, ca sa avem mai mult. Deseori se auzea printre blocuri, uneori din departare, cantecul sacadat al unei cersetoare care venea de fiecare data cu un copil. Anii treceau dar ala parca tot mic ramasese. Cred totusi ca schimba copii, altefl nu imi explic. Mai ieseau oamenii si o mai ocarau pe amarata ca ii trezeau "pe aia micii", altii ii puneau intr-un ghemotoc de hartie 3 lei sau chiar 5 si ii dadeau "sa aibe si ea sa isi ia o paine". Tot intre blocuri se auzea uneori un strigat lung care devenea mai clar cu cat se apropia omu'. Striga tot pe o melodie pe care nu o sa o uit niciodata "fiareeeeee luaaaaaaaaaam". Fiare nu le dadea nimeni si enigma a ramas si pana azi: cine tinea fiare in casa pe care sa le dea oamenilor astora, si daca nu avea nimeni fiare de ce strigau ca apucatii toata ziua printre blocuri. A, am uitat sa spun, astia cu fiare veneau cu caruta si calul, asa mai vedeam si noi astfel de animale, unele mai ingrijite, altele mai pricajite. Odata la 3 - 4 luni la usa sunau oamenii care lucrau la salubritate, celor care la vremea aia le spuneam gunoieri. Spuneau ca sunt de la salubritate si ca au nu stiu ce deces al nu stiu carei matuse si sa ii ajutam si noi cu ceva ca ei sunt saraci. Tineau in mana 2 hartii de 25 de lei ca sa vedem noi ca si alti vecini au dat. Cand aveau bani, parintii le mai dadeau si lor de-o paine, desi era clar ca nimeni nu credea ca in tiganie se moare atat de precis, fix la 3 luni. Odata cu venirea Revolutiei aceste practici au fost interzise. Cum nu cred ca o postare de 2 kilometri este prea usor de urmarit si cum nu doresc sa imi plictisesc cititorii, ma voi opri aici, dar daca scotocesc dulapul cu amintiri sigur mai gasesc ceva. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu