Eu, adolescentul

Eu, adolescent fiind am fost un tip timid (si nu garantez ca am scapat). Ascultam rock si imi taiam blugii 3 sferturi, blugi pe care initial ii scriam cu pixul in timpul orelor de mate, scriam pe ei insemne de genul AC/DC sau Mettalica, prostii din astea. Desenam din creion sau pix iar tata, cand se mai afuma un pic, credea despre mine ca eram un desenator bun. Nu eram, erau simple linii si curbe care incercau stangaci sa ilustreze un soricel sau mai stiu eu ce altceva, depindea de inspiratie. Desoperisem un desen care credeam eu ca e insemnul meu, o cruce in 3 directii, desen de care am uitat total pana mai anul trecut. Aveam caietele toate desenate cu cate ceva si uram monotonia copertilor ceausiste sau postdecembriste. Nu am reusit niciodata sa imi las plete desi m-ar fi tentat un look mai plesuv asa, credeam eu atunci ca succesul la fete este asigurat de claia de par dezordonat. Habar nu am nici azi daca este sau nu asa. Mi-am ingrijit ciuful si imi faceam tot felul de stiluri ca sa fiu si eu modern. Na, asa erau vremurile, imi faceam stea in frunte de ziceai ca-s minim un starlet din top 10 Bilboard. Eram - ca de altfel mai toata viata mea - responsabil cu glumele si eram al naibii de incantat cand fetele radeau zgomotos si cu pofta la ghidusiile mele. Si azi mai am aceasta traire. M-am apucat de fumat si am incercat cateva marci de tigari, dar am ramas si azi fan Lucky Strike. Eram cu Rothmans si Lucky. Numai daca is al naibii de stresat fumez de la altii altceva, altfel nu mi-am cumparat nimic altceva decat Lucky Stryke, al carui fan devotat am sa raman (cred eu) toata viata. Fie si numai asa, in amintirea vremurilor alea boeme. Nu am fost un salbatic in sensul erotic a cuvantului, mai degraba un tip sters, din multime, un conformist - in ciuda unei aparente fronde. Nu am fost un sportiv niciodata, cred ca la cuvantul lene in DEX exista poza mea spre exemplificare. Asta e, nu are rost sa ma ascund. De mic iubeam marea ca pe mine insumi, iar cand am avut ocazia am mers la plaje pe litoral; nu mai insist, exista deja o postare detaliata a acestui aspect. Din adolescenta mi-am descoperit melodia vietii, melodie care a ramas si azi in inima mea ca fiind a mai faina: Radiohead, Creep. Am ascultat Radiohead la greu alaturi de prima mea iubire adevarata, o fata foarte frumoasa si azi dar al carui nume nu il voi pomeni acum aici din motive lesne de inteles... Bine, nu mai eram chiar un adolescent, dar am iubit ca unul. E clar ca ascultam rock. Albumul celor de la Vama Veche, Vama Veche, il stiam aproape pe dinafara si chiar si in zilele noastre il ascult cu placere. Formatia asta s-a inventat fix numai pentru albumul ala, tot ce au creat in afara de asta a fost balast. Ascultam de asemenea Enigma si Enya, Pink Floyd, Queen si chestii de genul. Odata facusem o fixatie pentru Blue Sistem. Mi-a trecut. Ca adolescent am urat bautura, nu ca azi as fi un mare fan. Dar m-am imbatat odata crunt si tin minte si acum starea total idioata in care nu controlam nimic din ceea ce se intampla cu mine, lucru care mi-a displacut la maxim. Nu m-am mai imbatat niciodata de atunci, imi place sa detin controlul, cel putin controlul pe fizicul meu. Imi placeau (si imi plac si azi) la nebunie masinile. La un moment dat, tata, cand se mai afuma el asa (se afuma des), ma dojenea ca mai degraba ma uit dupa mai stiu eu ce masina pe strada decat dupa o femeie, lucru care pe el aparent il deranja. Cred ca la capitolul asta am recuperat binisor ca om in toata firea, sau ce oi fi eu acum... Ma bucuram de orice: o pisica, un zambet, o gluma buna sau un film de calitate. De citit nu am rupt, nu am la activ nici macar 25% din lecturile obligatorii ale scolii. Gaseam eu o metoda sa ma fofilez, de regula stateam chitic, cuminte ca un ingeras numa numa sa nu ma remarce profa si sa ma intrebe te miri ce din ce aveam de pregatit la capitolul citit. O tactica buna, recomand. Una peste alta, am fost un tip banal, cu bucurii mai multe si mai putine necazuri, care mi-am trait adolescenta asa cum am vrut. Micile drame inventate de unii pentru a putea spune "viata e de cacat" nu m-au pasionat niciodata, am trait simplu, banal. In adolescenta m-am apropiat cu adevarat de Dumnezeu si mi L-am asezat acolo unde ar trebui sa ii fie locul in fiecare dintre noi: in inima. Nu iubesc nimic mai mult decat Domnul, chiar daca din actiunile mele nu ai putea spune asta. Visul adolescentei mele era sa ma calugaresc, vis care ma mai bantuie si azi cu intensitati diferite. Si atunci si acum spun ceea ce gandesc. Daca vad o fata frumoasa ma gandesc si azi ca si in adolescenta ca acea faptura a fost creata fix pentru a ma bucura pe mine. Na, asta e o prostie, stiu, dar uneori intalnesti cate un inger de fata de iti dau lacrimile de frumoasa ce este, vezi cum toata faptura e o eleganta si o gingasie si pe bune ca-s sensibil la asa ceva. Uneori visam sa pot sa le sarut pe toate fetele care mi-au placut in viata, dar pentru asa ceva in ziua de azi se da de la 3 la 5 ani. In adolescenta mi-am dat seama ca una din cheile fericirii este sa iubesti cu toata fiinta ta. Recomand. Iubiti pe Dumnezeu, iubiti oamenii din jurul vostru, toate animalele, viata, iubiti frumosul, iubiti pacea si tot ce va inconjoara. Da, e chiar atat de simplu.