Atunci când suntem pici, cei mai mulți oameni au față de noi comportamente standard: ne mângâie patern/matern pe cap, ne vorbesc pițigăiat, ne zâmbesc mai des ca la maturitate și mai ales ne întreabă tot felul de chestii, printre acestea și celebra „ce vrei să te faci când te faci mare”. Din ceea ce îmi amintesc, eu am dat mai multe răspunsuri la această întrebare, răspunsuri ce le scriu aici.
1. Când eram tare pitic visam să mă fac inginer. Ca atare stăteam culcat pe sub scaunele din sufragerie și le demontam piulițele care le ținea întremate și apoi după ce mimam mai știu eu ce activități care le consideram potrivite meseriei, le montam la loc și îi puneam tatălui cheile fixe și inelare la loc.
2. Șofer. Am mai evocat pasiunea pentru mașini pe care o am. Nu este nimic ieșit din comun, 90% dintre bărbații din lumea asta cred că are această afinitate. Și eu mă înscriu în acest trend, astfel că pici fiind mă vedeam cutreierând Europa într-un TIR minunat.
3. Regizor. Asta era dorința mea din anii de școală timpurie, clasele primare, când îmi imagnam tot felul de situații provenite din situațiile reale pe care le trăiam în orele de școală, spre deliciul întregului colectiv. Mai venea câte o ștrengăriță de colegă și îmi spunea că așa imaginație nu a văzut niciodată în viața ei (că și multă viață avea ea la clasele primare) și că ea crede că dacă o să mă fac regizor o să fac bani adevărați și că ea nu va rata niciun film de-al meu. Azi nu am nici măcar o cameră de filmat, nu am găsit încă un motiv bun de a o cumpăra...
4. Actor. Era oarecum legat de faza cu regizorul, dar aici ma vedeam un fel de eu centrez eu dau cu capul, ceva de genul Woody Allen. În ideea asta, la un moment dat al tinereții mele am luat ceva lecții de actorie într-un proiect care se pare că a murit înainte de a se naște, ceva ce se numea Unda Art, care nu a performat decât un spectacol la Club A din București pe care nu am mai apucat să îl joc, din motive obiective - zic eu - fiind obligat să mă retrag din trupă. Era ceva de genul trupei Podul, teatru alternativ. Singura piesă jucată a fost una dadaistă care mie mi s-a părut splendidă, pusă în scenă foarte inspirat de Dan Victor, regizorul nostru și de colegii mei pe care apucasem să îi ador la repetiții. Și cam atât cu visul ăsta.
5. Portar de fotbal. Aici lucrurile stau banal de simplu, mi-am spus așa: fie să devin cel mai bun portar din lume fie să nu ajung deloc. Nu am ajuns deloc. :)
Dintre toate, cel mai tare mi-am dorit să devin șofer. Viața însă m-a purtat pe unde a dorit Domnul și nu am devenit nimic din toate acestea. Poate că uneori am renunțat eu la visele mele prea ușor, poate că altele nu sunt potrivite mie, alteori pur și simplu am făcut ceva mai mult de ceea ce visam să fac. Prin anii liceului visam să lucrez în publicitate și credeam că voi fi un bun creativ. Apoi, în facultate mi-am dorit să fac terapie de familie și psihosexologie, numai că nici visul ăsta nu mi l-am urmărit. Am fost oarecum descurajat de o doamnă care practica printre altele și psihologia și care astăzi nu se mai află printre noi, și care la replica mea „vreau sa fac psihosexologie și terapie de familie” m-a întrebat contrariată: „numai asta????”. Apoi mi-a explicat cum ea nu știe ce să zică clienților, că e policalificată, multispecializată și așa mai departe și tot moare de foame, iar eu vreau numai asta... Cum viitorul în care sărăcia era prezentă la mine ca la ea acasă nu mi se părea la vremea aia prea bun, am renunțat la așa ceva. Mi-a mai trecut prin cap să mă apuc de psihanaliză, dar cred că nu sunt talentat pentru așa ceva. Schimbând un pic registrul, cred că au fost momente în care mi-am propus să îmi valorific cumva aptitudinile de a face curățenie lună și să merg să fac menaj nud. Mi-am dat seama că fizicul nu mă ajută pentru această activitate așa că aici am renunțat din motive foarte obiective... În fine. Ceea ce fac acum îmi place foarte mult și merg la serviciu cu drag. Și locurile prin care m-am mai perindat ca și angajat pot spune că m-au îmbogățit cumva și cred că dacă mâine aș găsi un post de îndrumător într-o școală sau liceu aș ști ce să le recomand tinerilor să facă (la noi nu știu să existe un astfel de post; îndrumătorul este cel care îi ajută pe elevi să își descopere aptitudinile și să meargă mai departe pe licee/facultăți care să le pună cel mai bine în valoare talentele).
1. Când eram tare pitic visam să mă fac inginer. Ca atare stăteam culcat pe sub scaunele din sufragerie și le demontam piulițele care le ținea întremate și apoi după ce mimam mai știu eu ce activități care le consideram potrivite meseriei, le montam la loc și îi puneam tatălui cheile fixe și inelare la loc.
2. Șofer. Am mai evocat pasiunea pentru mașini pe care o am. Nu este nimic ieșit din comun, 90% dintre bărbații din lumea asta cred că are această afinitate. Și eu mă înscriu în acest trend, astfel că pici fiind mă vedeam cutreierând Europa într-un TIR minunat.
3. Regizor. Asta era dorința mea din anii de școală timpurie, clasele primare, când îmi imagnam tot felul de situații provenite din situațiile reale pe care le trăiam în orele de școală, spre deliciul întregului colectiv. Mai venea câte o ștrengăriță de colegă și îmi spunea că așa imaginație nu a văzut niciodată în viața ei (că și multă viață avea ea la clasele primare) și că ea crede că dacă o să mă fac regizor o să fac bani adevărați și că ea nu va rata niciun film de-al meu. Azi nu am nici măcar o cameră de filmat, nu am găsit încă un motiv bun de a o cumpăra...
4. Actor. Era oarecum legat de faza cu regizorul, dar aici ma vedeam un fel de eu centrez eu dau cu capul, ceva de genul Woody Allen. În ideea asta, la un moment dat al tinereții mele am luat ceva lecții de actorie într-un proiect care se pare că a murit înainte de a se naște, ceva ce se numea Unda Art, care nu a performat decât un spectacol la Club A din București pe care nu am mai apucat să îl joc, din motive obiective - zic eu - fiind obligat să mă retrag din trupă. Era ceva de genul trupei Podul, teatru alternativ. Singura piesă jucată a fost una dadaistă care mie mi s-a părut splendidă, pusă în scenă foarte inspirat de Dan Victor, regizorul nostru și de colegii mei pe care apucasem să îi ador la repetiții. Și cam atât cu visul ăsta.
5. Portar de fotbal. Aici lucrurile stau banal de simplu, mi-am spus așa: fie să devin cel mai bun portar din lume fie să nu ajung deloc. Nu am ajuns deloc. :)
Dintre toate, cel mai tare mi-am dorit să devin șofer. Viața însă m-a purtat pe unde a dorit Domnul și nu am devenit nimic din toate acestea. Poate că uneori am renunțat eu la visele mele prea ușor, poate că altele nu sunt potrivite mie, alteori pur și simplu am făcut ceva mai mult de ceea ce visam să fac. Prin anii liceului visam să lucrez în publicitate și credeam că voi fi un bun creativ. Apoi, în facultate mi-am dorit să fac terapie de familie și psihosexologie, numai că nici visul ăsta nu mi l-am urmărit. Am fost oarecum descurajat de o doamnă care practica printre altele și psihologia și care astăzi nu se mai află printre noi, și care la replica mea „vreau sa fac psihosexologie și terapie de familie” m-a întrebat contrariată: „numai asta????”. Apoi mi-a explicat cum ea nu știe ce să zică clienților, că e policalificată, multispecializată și așa mai departe și tot moare de foame, iar eu vreau numai asta... Cum viitorul în care sărăcia era prezentă la mine ca la ea acasă nu mi se părea la vremea aia prea bun, am renunțat la așa ceva. Mi-a mai trecut prin cap să mă apuc de psihanaliză, dar cred că nu sunt talentat pentru așa ceva. Schimbând un pic registrul, cred că au fost momente în care mi-am propus să îmi valorific cumva aptitudinile de a face curățenie lună și să merg să fac menaj nud. Mi-am dat seama că fizicul nu mă ajută pentru această activitate așa că aici am renunțat din motive foarte obiective... În fine. Ceea ce fac acum îmi place foarte mult și merg la serviciu cu drag. Și locurile prin care m-am mai perindat ca și angajat pot spune că m-au îmbogățit cumva și cred că dacă mâine aș găsi un post de îndrumător într-o școală sau liceu aș ști ce să le recomand tinerilor să facă (la noi nu știu să existe un astfel de post; îndrumătorul este cel care îi ajută pe elevi să își descopere aptitudinile și să meargă mai departe pe licee/facultăți care să le pună cel mai bine în valoare talentele).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu