Oracol

Draoste, înşelări, intrigi, simpatii şi antipatii. Actori, filme, muzici, flori şi mai ştiueu ce, toate acestea se treceau frumos într-un caiet frumos colorat cu steluţe şi decupaje din revistele Cutezătorii, Almanahul Copiilor şi mai ştiu eu ce printuri care la vremea aia erau "the ultimate" în domeniul presei scrise. Aceste caiete purtau numele de Oracole şi le deţineau fetele, dar nu era o regulă strâmtă, puteau avea şi băieţii. De regulă în susul paginii se punea câte o întrebare care mai de fiecare dată avea ceva ascuns în spatele său, care extrăgea o informaţie preţioasă la vremea aia pe care posesorul dorea să o afle. Întrebări de genul "cu cine vă doriţi să fiţi prieten" sau simplu, "pe cine iubiţi" erau desigur întrebările cele mai savuroase, la care fiecare încercam să vedem ce s-a răspuns. Pe prima pagină se răspundea la întrebarea din care se afla numele celor care scriau, astfel că primeau un număr de ordine în dreptul căruia scria pe tot parcursul oracolului. După faza cu întrebările, erau pagini în care se făceau tot felul de urări. Pe la clasa a 8-a urările erau tare lacrimogene căci urma să dăm piept cu primul examen mai dificil din existenţele noastre, adică prima despărţire de nişte oameni cu care ai împărţit 5 - 6 ore în medie pe zi timp de mai bine de 8 ani. Speranţele că vom ţine legătura toată viaţa şi că vom rămâne prieteni şi că vom face tot felul de chestii în viaţă au fost năruite de crunta viaţă care ne-a cam împrăştiat prin mai toate colţurile şi deşi stăm şi în acelaşi bloc nu ne vedem cu anii. În oracole fiecare încerca să îşi exprime talentele poetice, poezii scrise în numai 2 registre: fie melancolice, în care ne strigam afinităţile, dragostile noastre fragile de pitici, fie amuzante, în care făceam tot felul de versuri care stârneau amuzamentul cititorului cu umor sau lăsau rece pe cititorul mai serios. Desigur, lipiturile din ziare şi reviste pe care le puneam şi noi aduceau şi ele un plus de culoare oracolului. Pixurile erau consumate pe sigle pe care le desenam fiecare după talentul său, AC/DC, Mettalica, Mercedes, Slayer şi alte asemenea erau omniprezente, atât în oracole cât mai ales pe blugii noştrii (care avea...). Imediat după Revoluţie, când blugi prespălaţi erau mai pe toate drumurile, mai toţi aveam chiar şi la ore asemenea obiecte de îmbrăcat. Altfel, ne expuneam blugii numai la întâlnirile extraşcolare unde ne bucuram extraordinar că nu mai suntem nevoiţi să purtăm uniformele pe care nu le iubeam în mod deosebit. Îţi dădeai seama de simpatiile şi antipatiile momentului în funcţie de cum ţi se dădea să scri în oracol: dacă erai primul/prima, era clar, ai un loc deosebit în inima fetei/băiatului respectiv. Cu cât aveai un număr mai mare cu atât erai mai puţin stimat - ca să zic aşa. Nu am avut niciodată numărul 1 în niciun oracol dar nici numere formate din 2 cifre nu aveam. Ce fain, deşi erau interpreţi precum Romica Puceanu, Gabi Luncă şi mai ştiueu ce astfel de lăutari, nimeni nu trecea în oracol la preferinţe "muzica lăutărească" sau "manelele" sau mai ştiu eu ce astfel de variaţiuni de denumire ale acestui soi de muzică. Era retrograd, nimeni nu se putea lăuda cu aşa ceva, spre deosebire de ceea ce vedem azi. Mai toţi preferam rock-ul şi interpreţi precum Mihaela Runceanu, Eva Kiss, Loredana Grozea, Trio Express şi mai ştiu eu ce alte asemenea lor.