Întâmplare reală

Ha ha ha, mi-am adus aminte aseară, povestind-ui vărului meu de o întâmplare cât se poate de reală pe care am trăit-o la un moment dat când eram în Costinești într-o vizită la plajă. Dacă stău în fiecare an măcar 10 zile la mare, uneori ne mai plesnește plictiseala astfel că mergem să facem plajă și în alte stațiuni. Așa am făcut și acum vre-o 4 ani, când în 2 Mai fiind am decis să dăm o fugă pentru plaja de dimineață până la Costinești. Zis și făcut. Apoi, pe la ceasurile la care oamenii care fac plajă profesionist (asta mi-a venit acum) se retrag, am pus fundurile noastre arse de soare în Matizel și am decis să ne cărăm înapoi la 2 Mai. Numai că din vorbă-n vorbă am decis să facem un popas și să rămânem să mâncăm în Costinești. Nu mai știu care e numele restaurantului, dar știu cu siguranță că era cu profil rustic, foarte cochet, cu ospătari îmbrăcați frumos în costume populare și tot tacâmul. Ne-am zis că ăsta este locul în care aveam să ne stingem setea pentru început și mai apoi foamea, căci înnotul pare-se că adusese ceva mațe chiorăind. Ne-am așezat cuminți la o masă și am așteptat logic după un ospătar. Încercam să facem conversație, normal, să mai treacă timpul până apare insul. Văd pe unul care ar putea fi persoana mult așteptată și îi fac un semn discret cu mâna. Dă din cap aprobator cum că a înțeles și după 3 minute apare cu nota. Fac ochii mari și îl întreb oarecum contrariat „ce e asta”. „Păi, nota” - spune aparent lucid. „Păi ce notă, că abia m-am așezat la masă”. Se uită inițial șăgalnic la mine, apoi neâncrezător, după care îmi dă replica: „păi și mie cine îmi plătește ce a fost mai înainte”... Am încercat să îl lămuresc oarecum iritat că nu pot plăti eu ceva ce au consumat alții și inițial părea că a priceput principul de funcționare. Îmi aduce în cele din urmă 2 meniuri, mă uit cu iubita peste ele și ne comandăm un pepsi pentru nenea șoferul și o bere pentru tanti frumușica. Mai trec 25 de minute și individul apare după ce i-am dat de înțeles de câteva ori că vreau să comand, că m-am decis. Gura îmi era deja un cuptor bine încins că pare-se că exagerasem cu doar un pic timpul petrecut la soare și pielea mea dogorea un pic de căldurică. Iubita la fel. Îi cerem băutura și îi menționez express că nu mai sunt dispus să aștept foarte mult măcar pentru astea pe care le prefer reci ca soacrămea (aș vrea eu). Aduce băutura care era rece. Mi-am spus că toate belelele mele sunt pe cale să se termine și urma să am o dupăamiază plăcută. Când i-am comandat băutura i-am spus fiecare dintre noi și ce dorim de la bucătărie, ca să nu mai piardă omul timp după. A părut că a notat ceva în carnețelul său, ceea ce pe mine m-a mirat căci nu părea genul care știe să scrie... Mai trec câteva minute și la un moment dat gagiul apare la masă la noi și începe să ne așeze pe masă 3 (trei) castroane cu ciorbă. Noi eram 2 la masă. Încerc să comunic cu el și îi spun că noi nu am comandat ciorbă, numai ceva degetele, rechin și nu mai știu ce. În plus, noi suntem 2, cum am putea comanda 3 ciorbe. Știu că pare incredibil, dar omul nostru părea că începe să își dea și el seama de acest paradox, 2 oameni nu prea au cum să comande 3 ciorbe decât dacă sunt fomiști. Iar noi chiar nu păream... În fața noastră la un alt separeu erau 3 oameni, 2 tipe și un domn care auzind parlamentările mele s-au întors la masa noastră și au întrebat despre felurile ciorbelor. Erau ciorbele lor. Își cere stângaci scuze și mută castroanele cu degetul mare în castron la masa alăturată. Zâmbim, râdem cu cei 3 mușchetari de la masa alăturată și așteptăm liniștiți să vină și mâncarea. Consumasem deja pepsi și bere, eram cam la fundul sticlei, mâncarea ioc. Îl chem pe individul care părea destul de transpirat, obosit și mai știu eu ce stări din astea și îl întreb de haleala noastră. Trecuseră deja mai mult de o oră și un sfert de când ne așezasem la masă și eram curios dacă mai durează prepararea. Recunosc că restaurantul era destul de plin și că eram dispus să înțeleg că bucătăria la ora aia era foarte ocupată. De regulă nu sunt genul care să se certe cu ospătarii, să le facă diferite observații și mai știu eu ce gesturi pe care unii le fac din dorința de a arăta audienței că ei stăpânesc situația la acea masă și că totul se va derula conform dorinței lui exprese. Nu. Chiar sunt un tip docil și dacă nu mă consider respectat într-un local nu mai calc neam pe acolo. Așadar, după mai mult de o oră și ceva de când mă așezasem la masă, îl întreb pe gagiul nostru dacă se mai aude ceva cu comanda mea. „Păi ce, ați comandat???” mă întreabă destul de mirat de cum vin eu și îi stric sinergia, homeostazia, echilibrul în care părea că ședea până la acea oră. Nu am mai rezistat. Am început să urlu (a fost singura ocazie din viața mea când am purtat o discuție pe un așa ton într-un spațiu public, nu îmi amintesc să mai fi tremurat de nervi vreodată ca atunci) și l-am întrbat ce a notat atunci când i-am cerut sucul și berea. Se uită retard pe carnețelul lui și exclamă: „aaaaa, da da da, stați că mă duc acum să dau comanda”. Evident am cerut să vorbesc cu șeful de sală care mi-a explicat că „a adus diplomă de ospătar și de aia l-am angajat”. Apoi mi-a cerut să stau că îmi promite că în 20 de minute e gata totul. Evident că am plecat și am cerut nota, moment în care - deși nu sunt un pomanagiu - mă așteptam ca șeful de sală să îmi lase berea și pepsi-ul din partea casei, în fond erau cam 10 lei amândouă. Nu nu, mi-a luat banii și i-am cerut în acest caz restul (era 9,5 sau ceva, oricum nu era 10 fix). În viața mea nu voi mai merge la acea terasă, restaurant, cârciumă sau ce o fi. De atunci merg, mă așez și dacă după 5 minute nu mă bagă nimeni în seamă mă ridic liniștit și plec. Nu am mai întlnit niciodată un astfel de retard angajat pe post de ospătar și nici nu cred că am șanse, deși o verișoară de-a mea care a lucrat pe un vas de croazieră povestea odată că nici nu îmi dau seama cât de imbecili sunt unii. Crede-mă, îmi dau.