Cititul

De citit nu prea am citit la viaţa mea şi cu atât mai puţin copil fiind. În casa mea nu existau mai mult de 15 - 20 de cărţi, dintre astea 3 fiind cu reţete culinare şi 2 cărţi tehnice de-ale lui tata, manualul mecanicului auto şi încă ceva de genul. Nu a existat un exemplu personal al părinţilor mei, care însă au înţeles necesitatea cultivării şcolare şi au acordat o mare atenţie acesteia. Notele pe care trebuia să am se încadrau în anumite standarde iar căderea din acestea aducea pedepse sau privări de diferite bucurii ale piticilor care mă făceau să iubesc şcoala. Leneş fiind, făceam faţă doar cu ceea ce reţineam de la ore unde eram mai de fiecare dată atent, dar cred că dacă îmi puneam ambiţia reuşeam fără greutate să fiu în primii 5 din clasă. În fine, de citit nu prea citeam. Singurele texte tipărite pe care le parcurgeam erau cele ale revistelor de pitici din vremea aia, Cutezătorii, Lumea Copiilor şi mai înainte Şoimii Patriei. Aproape la fiecare apariţie cumpăram revista Autoturism, care aşa cum era atunci părea creme de la creme pentru mine, dar după Revoluţie am constatat că în vest se făceu şi mai şi. Era o modalitate de a mă ţine la curent cât de cât cu "industria" auto de la noi şi cu activitatea moto-sportivă. Revistele le savuram cu o pasiune care m-a părăsit în ultimii 15 - 20 de ani. Benzile desenate, textele patriotice şi alte asemenea erau - privite prin ochii mei de atunci - ceva maxim care se poate publica. Bine, pentru anii ăia, chiar era. Ceea ce mi-a rămas întipărit în memorie este mirosul acela de cerneală tipografică color şi textura paginilor mate. Apoi, crescând niţel şi având cât de cât sub stăpânire cititul fluent, am încercat mai multe cărţi. Nu îmi amintesc prea multe titluri, dar ceva de Jules Verne ştiu sigur ca am citit. Mi-a plăcut Călătorie spre centrul Pâmântului pe care am reţinut-o ca fiind cea mai faină între Jules Verne-uri. Apoi am citit Uimitoarele aventuri ale lui Karik şi Valia, cu un autor rus pe care nu mi-l amintesc acum, o poveste despre 2 pici care beau ceva de pe o masă şi se micşorează. Intră într-o lume a gângăniilor prin care au o aventură de neuitat, pentru ca mai apoi să reuşească să ajungă mari din nou, nu imi mai amintesc prin ce minune. A fost prima carte pe care am citit-o de 2 ori sau mai mult. Cartea care mi-a marcat însă copilăria a fost Contele de Monte Cristo, pe care am citit-o de vre-o câteva ori până acum şi care cred că este una dintre cele mai faine poveşti scrise vreodată. Şi acum, dacă rulează undeva acest film nu ratez ocazia să îl vizionez, chiar dacă l-am mai văzut de 15 ori. Lecturile obligatorii din şcoală le-am sărit. Aveam o abilitate de invidiat pentru unii de a ocoli verificarea acestor lecturi încât nu cred să fi citit vreodată ceva din ceea ce era "obligatoriu". De cumpărat singur nu se pune problema. Mergeam la "Orizont" (zonă din cartierul bucureştean Drumul Taberei) la librărie iar cu banii îmi cumpăram o mingie de 35, partea cu cărţi o vizitam rarisim. La librărie se vindeau rechizite, cărţi, papetărie, jucării. După Revoluţie lucrurile s-au mai schimbat. Am început să citesc ceva filosofie, Cioran era pe atunci preferatul meu. Am descoperit cărţile, şi pasiunea cititului, motiv pentru care am început să le cumpăr. La mare modă erau poveştirile lui Pavel Coruţ pe care le citeam aproape pe nerăsuflate, mai ales că aici în România era considerat a fi un soi de pământ al făgăduinţei spirituale, crez pe care la anumite proporţii îl mai am şi acum. Au apărut şi cărţi despre sexualitate pe care le-am cumpărat şi citit numaidecât, căci sexualitatea umană este o altă pasiune a mea încă din copilărie, despre care poate voi povesti cu altă ocazie. Odată cu înaintarea în vârstă am divesificat niţel subiectele cărţilor. Am trecut prin Sandra Brown, prin Eliade, Ţuţea şi Cioran, prin Pavel Coruţ, prin Biblie, am citit şi cărţi tehnice şi beletristică. Oricum, în comparaţie cu mulţi, am citit insignifiant de puţin. Acum vre-o 8 ani l-am descoperit pe cel care este momentan scriitorul meu preferat, cel care scrie aşa cum mi-aş dori eu sa scriu dacă ar fi să scriu vreodată ceva, l-am cunoscut pe Pascal Bruckner. Prima carte pe care am citit-o - şi pe care v-o recomand insistent - este "Noua Dezordine Amoroasă" pe care a scris-o cu Alain Finkielkraut, zic eu un genial eseu asupra mizeriei şi degradării din pornografie. Cred că am citit tot ce a apărut în România scris de Pascal Bruckner. Singura carte la care am plâns efectiv citind-o a fost Sfântul Închisorilor, în care este povestită viaţa lui Valeriu Gafencu şi care mi-a schimbat oarecum imaginea pe care o deţineam despre legionari. Poezie am citit foarte puţină. Mi-au plăcut foarte puţini poeţi, preferaţii mei acum fiind Nichita Stănecu, Ion Minulescu şi Adrian Păunescu. În rest nu am fost impresionat de nimeni, asta posibil şi datorită faptului că plec de la ideea (greşită probabil) că poezia este pierdere de timp. Odată mi-am cumpărat o carte de poezii care credeam eu că îmi va plăcea foarte tare, respectiv "Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei cu lindic zglobiu", doar că citind câteva strofe am rămas destul de dezamăgit. Credeam că scatofilia nu poate avea nimic în comun cu poezia, dar citind pe Brumaru am constatat că mă înşelam. O carte care mi-a plăcut mai încoace a fost desigur De ce Iubim Femeile a lui Cărtărescu, pe care o am în 2 exemplare, una cumpărată de mine şi alta primită în dar de ziua mea. Pentru orice bucureştean, recomand ca măcar odată în viaţă să viziteze librăria Cărtureşti de lângă Cinema Patria, este un loc de mare dichis, cu ştaif şi care este tot ceea ce îşi poate dori un cititor de la un magazin de carte. Genial locul, îl vizitam cu amicii mei de fiecare dată când eram prin zonă, chiar dacă nu ne cumpăram nimic. De fiecare dată când sunt acolo mă oftic la culme că nu am 1.000 RON de cheltuit numai pe carte şi muzică, căci aproape de fiecare dată îmi doresc cel puţin 20 de exemplare carte şi 10 exemplare CD pe care să le am în colecţia mea de acasă. Ca o tradiţie, atunci când mergem la mare în Vamă, cumpărăm de fiecare dată cel puţin o carte. Când mergeam cu prietenii noştri cei mai buni (ei acum preferă Bulgaria) ne făceam unii altora în mod tradiţional cadou câte o carte pe care musai o şi citeam pe plajă. Acum, matur fiind am renuţat la a mai cumpăra regulat vre-o revistă. Mai citesc atunci când îmi cade în mână o Dilema Veche sau un Observator Cultural, încercam să îmi cumpăr cât de des puteam Idei în Dialog, răsfoiam de pe la alţii câte o Dilematica. Mi-am cumpărat în noimbrie o Auto-Motor şi Sport şi am avut un moment de retrăire a anilor de după 1989 când eram mare fan şi aveam absolut fiecare număr al revistei. Nu s-au schimbat foarte multe de atunci. Am pe lista de aşteptare multe cărţi, foarte multe. Din nefericire calculatorul îmi omoară mult din timpul liber, semidependenţa mea de acesta nu îmi lasă foarte mult timp la dispoziţie pentru citit. În schimb, perioada cea mai prolifică este atunci când sunt la mare, unde citesc de regulă minim 2 cărţi. La fiecare început de an îmi propun să citesc mai mult, până acum nu am reuşit să îmi pun în aplicare planul...