A, să nu uit, ca şi copil am urmărit, ca mai toată lumea, filme la video cu traducerea inconfundabilei Irina Margareta Nistor. Casetele erau deseori uzate de câte ori erau vizionate, şi desele linii sau mai ştiu eu ce purici care apăreau în timpul vizionării unui film făceau parte din tabloul "ilegalismului" care însoţea pe vremea aia orice film văzut la video. Erau schimburi de tot felul între cei care deţineau video şi mai ales casete video, cu filme trase de pe la nemţi sau olandezi sau de mai ştiu eu unde, în care uneori vedeai şi translaţia scrisă din limba resectivă. Dar nu conta, vedeam şi noi filmele la modă şi asta ne dădea un aer de contemporanitate, de apartenenţă la anii în care trăiam. Îmi aduc acum aminte cu o reală plăcere de un Crăciun pe care l-am făcut la naşa de cununie a părinţilor, în fapt rudă cu noi (era sora cu bunica mea, mătuşa mamei) în care am stat cam 3 zile pe la ei, am mâncat de ne-am spart şi am vizionat de 2 ori întregul film Iisus din Nazaret al lui Zefirelli, şi acum filmul meu preferat la o distanţă enormă de următorul clasat, Contele de Monte Cristo. Erau 4 casete, după fiecare ne opream şi discutam pe marginea filmului, plângeam sau ne bucuram de minunile făcute, trăiam cu toţii flmul la intensitate mare. Rar m-am mai întâlnit în viaţă cu o astfel de simţire a unui film, cu o astfel de atmosferă, cu o aşa încărcătură şi catharsis în timpul viziuonării unui film. Cel puţin aşa am trăit eu acea vizionare... Rocky, Rambo sau alte filme care erau la mare modă la vremea aia, erau vizionate şi de câteva ori la video, asta după ce le vedeam de câteva ori bune şi la cinematograf. Mergeam des la cel de cartier, Favorit în cazul meu, dar mai mergeam şi în centru să mai socializăm sau să vedem un film diferit de cel care rula la noi. Lunea se punea un afiş la Cinema Favorit cu filmele care rulau în oraş, aşa că dacă aveam alte preferinţe mergeam acolo unde rula ceea ce doream să vedem. Dintre filmele de la TVR, îmi aduc aminte că imediat după Revoluţie am văzut destul de încântat la vremea aia, Sclava Isaura. Iar de la Dallas nu am pierdut - îmi aduc aminte ca azi - decât 3 episoade. Era joia şi duminica, la ora 19:00 sau 17:00, nu mai sunt foarte sigur. Ştiu că vara veneam de la joacă în fiecare zi de difuzare numa să nu pierd Dallas-ul. Cele 3 episoade le-am pierdut din motive întemeiate, dar nu mai ştiu azi care erau acelea, oricum era ceva foarte serios, credeţi-mă. Apoi nu am mai regăsit în mine acea pasiune şi chiar dacă pierdeam un episod sau mai multe dintr-un serial nu era mare bai. Seriale precum Maddie şi David, M.A.S.H., Familia Bundy, Seinfeld, le-am urmărit cu o deosebită plăcere, dar şi acum consider că decizia televiziunilor de a muta serialul de la orele 19:00 cum era înainte la 22:00 cum sunt acum, a fost una total neinspirată. Şi acum sunt un mare fan Seinfeld şi sunt tare fericit că Adevărul a decis a le publica, pentru că de regulă nu prea piratez filme de pe net. Deţin o colecţie de 100 - 120 de filme şi seriale originale. În fine, să nu divaghez. Apoi, odată cu evoluţia tehnologiei au apărut filmele pe CD iar mai apoi pe DVD. Calitatea imaginii era mai bună dar asta a furat din parfumul anilor în care ne chinuiam să vedem un film pe caseta video şi în care dunguliţele, puricii şi toate cele făceau dintr-o vizionare ceva deosebit în care simţei oarecum că ai fentat sistemul. Despre filmele porno am mai vorbit, nu o să mai revin, dar ceea ce pot spune este că şi azi am rămas fan al filmelor făcute în acea perioadă şi cred că unele aspecte din acele pelicule mi-au influenţat ceea ce avea să devină sexualitatea mea. Ceea ce îmi plăcea în mod deosebit în acei ani să urmăresc în filme erau desigur maşinile, aveam ocazia să văd şi eu un Ferrari sau un Porsche sau mai ştiu eu ce maşină care îmi place şi acum foarte tare (îmi plac maşinile mai vechi). Ha, mi-am amintit acum de afişele de la Favorit de la fiecare film care rula. Nu erau afişele originale ale filmelor aşa cum sunt acum, erau nişte picturi făcute de cineva destul de talentat, nişte desene care cuprindeau forme geometrice, linii mai mult sau mai puţin colorate şi pe care scriau tot felul de informaţii, de la numele filmului la distribuţie şi alte amănunte. Rareori aveau afişul original al filmului. Tot cu privire la cinematograful copilăriei mi-am mai amintit acum de 2 aspecte. De fiecare dată de 1 iunie megeam mai toată şcoala la Favorit, cu învăţătorii şi cu profesorii, în mod organizat, şi ni se proiectau filme de desene animate mai deosebite pe care nu le vedeam la TVR pe vremea aia, pe care noi piticii le ţineam minte şi le povesteam unul altuia încântaţi mai tot anul. Dacă erai bolnav sau nu puteai ajunge la cinema în ziua aia, pierdeai ceva de care îţi părea rău tot anul. Fain. Al doilea aspect de care mi-am amintit în secunda asta este cuida pe care o purtam pe 2 colegi de clasă (erau o pereche de gemeni, fată şi băiat) şi totodată vecini de bloc de-ai mei, pentru că mama lor lucra la Cinema Favorit şi ei vedeau de câte ori doreau orice film care rula câte o săptămână (nu ca azi, 14 pe zi). Ceea ce nu înţelegeam noi era plictisul lor real afişat în discuţiile pe care noi le aveam pe marginea filmelor timpului, căci ei le vedeau de câte ori doreau. Ca şi pici, căutam diferite metode de a ne ascunde în sala de spectacol, numai pentru a vedea de mai multe ori filmul respectiv. Găsisem metode de a deschide uşile de evacvuare, ne ascundeam pe sub scaune sau pe unde putem. He he he, ce haioşi îmi pare acum că eram atunci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu