Am avut o copilărie faină. Nu pot spune că m-am plictisit, deşi de regulă sunt genul care sunt mai liniştit, mai retras, mai inactiv. De, zodia... Copil fiind aveam vise. Visam mult, aşa cum fac şi în ziua de azi. Am tot timpul un plan pe termen lung, am lucruri, oameni sau fapte care îmi plac mai mult decât celelalte. Acum nu mai pot spune că am un hobby. E ca în marea majoritate a CV-urilor: pasiuni: călătoriile şi cititul. Ei bine, mie astea nu îmi plac. Îmi place să citesc dar citesc rar - ceea ce nu este deloc un motiv de laudă, dar nu fac din asta o pasiune. Este evident că de mic copil mi-au plăcut maşinile. Aveam tot felul de maşinuţe pe care le adoram pici fiind. Le scoteam roţile şi aproape invariabil le demontam la un moment dat pe toate. Ma jucam cu fratele meu până uitam de noi, făceam tot felul de schimburi căci şi mie şi probabil că şi lui ne păreau că cealaltă are culorile mai fain aşezate, mai intense sau mai ştiu eu cum. Niciodată nu ne păcăleam unul pe altul, făceam corect schimburile. Desigur, în anii copilăriei jinduiam la "maşinuţele de fier" ale celor care aveau aşa ceva. Când ieşeau "pe afară" cu maşinuţele astea, băieţii de la bloc deveneau pe loc vedetele grupului, mai toţi încercam - acum zambesc când îmi amintesc - să îi acaparăm atenţia căci poate - poate ne dă şi nouă s ne jucăm cu minunile. În comerţ nu se găseau, cei care aveau aşa minunăţii dispuneau de părinţi şofer de tir sau ... mai sus puşi. Maşinile reprezentau totul pentru mine. Mai mulţi vecini care mă simpatizau deveneau ţinta rugăminţilor mele de a "mă face şi pe mine o tură", asta reprezentănd o tură "de uzină", uzina fiind în folclorul zonei şi al copilăriei mele o staţie de pompare a apei. Îmi plăcea să mă joc cu "aştergătoarele" (căci aşa le spuneam) şi să claxonez. Tata mi-a povestit odată că eram în culmea fericirii când mă cocoţam într-o Dacie sau ce era disponibil. Apoi, adolescent fiind şi venind Revoluţia, am mers la Universitate unde se găseau reviste porno şi Auto Motor und Sport, celebra revistă germană. Desigur, mi-am luat Auto Motor. Mai corect 4 Auto Motor şi una... În fine, Am anunţat pe mama că vreau să îmi tapetez camera cu afişe - în fapt poze A4 sau A3 cât erau 2 pagini de revistă. Mi-a promis mama o chelfăneală pe cinste dacă îndrăznesc, aşa că a 2-a zi când a sosit de la muncă afişele erau frumos lipite cu aracet pe pereţi. Afişele erau cu maşini, spun asta pentru cei care cred că mi-aş fi spus decupături din OKM sau ceva de genul, aşa cum se numea "cealaltă revistă". Apoi, când mergeam pe stradă, dacă trecea o tipă trăsnet (trăsnet după gustul meu nu al "high life-ului" românesc) eu nu eram foarte interesat aşa cum eram dacă vedeam mai ştiu eu ce maşină ce o studiasem atent prin Auto Motor. Cea mai mare fericire a mea a fost atunci când această revistă a ales să editeze şi o variantă în limba română. Acum şi înţelegeam ce se scrie, căci limba germană a fost, este şi va fi o mare enigmă pentru mine. Am avut efectiv fiecare număr al revistei o bună perioadă de timp. Fericirea mea a atins cote înalte atunci când am văzut primul Ferrari în Bucureşti. Nu vă imaginaţi cât de bucuros am fost c-am văzut aşa ceva şi în România, copil fiind nu îmi maginam că maşinile alea din poze vor ajunge vreodată să fie văzute şi live. Vă imaginaţi desigur că până la această vârstă nu am ratat nicio ediţie a Salonului Auto din România. Şi azi am rămas cu această pasiune a copilăriei mele, sunt un admirator al maşinilor, al industriei, al sporturilor cu motor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu